12.9 C
Sibiu
marți, aprilie 16, 2024

Supărat îs Doamne, supărat

Cele mai citite

Sfântul Ilie pare mânios pe români, că nu le vine mintea la cap ! Ba-i dogorăşte cu soarele, ba le toarnă apă în cap cu găleata, să-i mai răcorească. Tună, fulgeră, trăzneşte doar de s-o trezi românul. Dar, nimic! Indiferent la tot şi toate, mimând cultura şi democraţia, irascibil şi capricios, sătul până-n gât de minciuni elaborate, a abandonat cursa. Asistă pasiv la dezastrul puterii şi al structurilor statului.

Mai bine-i la umbra nucului bătrân, vorba cântecului – dacă încă n-a fost cumva tăiat şi expediat ca buştean în cele şapte zări – într-o stare de abandon resemnat sub povara taxelor şi impozitelor.  La masa verde a unui pocher greu de înţeles de omul de rând dolarii, aurul şi ardelenii s-au jucat deja, sursele de energie toate, chiar şi luciul apelor. Acum se joacă pânza freatică la pachet cu fibra naţională. Acesta este pot-ul. Trebuie să recunoaştem: abandonul românesc are o explicaţie logică. Mâna moartă rămâne de permanenţă interesul naţional. Dar cui să-i pese de mâna moartă?

Singura mână care contează este cea întinsă după niscaiva găbjeală. Aşa numeşte folclorul sportul naţional care încalcă porunca expresă a Tatălui ceresc : să nu furi! Şi cum peştele de la cap se împute, acolo unde jaful deşănţat al României se numeşte „politici economice”, ce credeţi că se vinde la celălalt capăt al peştelui, la mica ciupeală? Sânge şi copii! Iertaţi duritatea, dar acestea au fost ştiri ale săptămânii. S-a întâmplat în România, ţără europeană cu pretenţii, la un centru de transfuzii şi respectiv la unul de plasament spre adopţii. Nu cred că e nevoie să mai adaug că găjbitorii nu-şi vindeau propriul sânge şi nici nu puneau bir pe adopţia propriilor copii.

„Căci, atunci când se ridică  oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni” – zice psalmistul. În context, orice buletin meteo  cu fenomene extreme capătă sens, iar codurile de avertizare ţipă că ai intrat cu bocancii în rânduiala dumnezeiască. Poate ai nedreptăţit pe altul când ţi-ai făcut casa pe care furtuna ţi-o lasă fără acoperiş? Poate ai trudit Duminica în solarul pe care grindina ţi-l face ciur? Nu cumva viitura din bătătură te lasă mut ca să nu mai înjuri ca la uşa cortului?  

Doar Sfântul Ilie, dacă o mai avea prin instrumentarul lui vreun fenomen meteorologic de trezit românii la realitate să mai poată salva situația şi să-l întoarcă pe român să fie viu. Batăr de-ar cânta: „supărat îs Doamne, supărat… pe mine” şi tot ar fi un bun început!

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Se apropie vacanța de primăvară a elevilor. Câte zile libere vor avea copiii

Vacanța de primăvară pentru copiii de grădiniță, elevi și profesori începe sâmbătă, 27 aprilie, și durează 11 zile, până...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect