 "Într-o lume în care știrile "senzaționale" se rezumă la crime, violuri și carnagii auto, noi ne-am propus să vă arătăm și "latura umană" a celor din jurul nostru, iar celor care nu credeau că se află în posesia unei asemenea "comori" le sugerăm câteva exerciții ușoare, dar responsabile pentru înviorarea spiritului civic". Acesta este mesajul de întâmpinare pe o nouă pagină de internet națională, creată de sibianul Lucian Pătruțiu. OmBun.org este un proiect voluntar care își propune să strângă laolaltă comunitatea oamenilor buni și a celor care pot să învețe să devină buni.
"Mai există încă oameni buni, chiar dacă sunt pe cale de dispariție și nu vor fi niciodată protejați de lege, poate din contră, dar datoria noastră este să nu îi lăsăm să se piardă în mulțime, ci să îi oferim ca exemplu pe pagina de internet OmBun.org. Poate că faptele lor nu par la prima vedere atât de "senzaționale", dar cu siguranță au schimbat în bine viața celor din jur, iar dacă aceste fapte pot fi prezentate în așa fel încât să afle cât mai mulți despre ele, cine știe, poate îi va inspira și pe alții să facă fapte bune", declară Lucian Părnuțiu.
Ești Om Bun?
Vă prezentăm câteva îndemnuri pentru a deveni Om Bun. Poate unii dintre dumneavoastră se regăsesc deja în acțiunile prezentate mai jos. Alții poate vă gândiți să le faceți de acum încolo. Este vorba despre acțiuni simple pe care le putem face fiecare dintre noi, fără prea mult efort, dar cu consecințe benefice asupra celor de lângă noi:
Fii voluntar!
Oricine poate să devină voluntar și să aducă o contribuție, cât de mică, la lumea care ne înconjoară.
Reciclează!
Aproape orice poate fi reciclat astăzi, de la ziare și plastic la computere și baterii. Încurajați-i pe cei din jur să recicleze sau să folosească produse reciclate!
Donează sânge!
România se află pe ultimele locuri în Europa la capitolul donării de sânge, doar 1,7% din populația adultă donează sânge, din această cauză 1 din 3 oameni nu beneficiază de transfuzii atunci când au nevoie.
Pay It Forward
Dacă ai văzut filmul sau ai citit cartea, atunci știi cât de simplu este să-i ajuți pe alții fără să ceri nimic în schimb, doar să facă și ei același lucru, să ajute mai departe alți oameni.
Ia atitudine!
Vorbește cu voce tare despre nedreptățile din jurul tău, ridică-te împotriva războiului, a rasismului, a sărăciei și a corupției care te înconjoară.
Respectă natura!
Participă la acțiuni ecologiste sau promovează-le în cercul tău de prieteni, folosește surse de energie regenerabilă.
Protejează animalele!
Chiar dacă există acum și o lege care le protejează, noi trebuie să facem primul pas. Adoptă un cățel sau o pisicuță, participă la acțiuni pentru protejarea păsărilor afectate de despăduriri, etc.
Respectă-te pe tine!
Fă-ți timp pentru tine și pentru pasiunile tale, odihnește-te suficient ca să poți începe o nouă zi de muncă bine dispus, citește o carte, vizionează un film sau ieși cu prietenii la o plimbare și te vei simți mult mai bine. Ai grijă de sănătatea ta! Mănâncă sănătos, fă sport!
Zâmbește!
Cel mai bun medicament pe care îl ai la tine permanent. Oamenii bucuroși sunt mai sănătoși și este plăcut să te afli în compania lor. Să zâmbești, pe lângă faptul că este gratis, poate să lumineze ziua cuiva.
Așadar, intră și tu pe OmBun.org și scrie pe forum despre Oameni Buni pe care i-ai întâlnit sau despre o fundație umanitară care ajută nevoiașii, ori despre o asociație pentru protecția animalelor care ia atitudine și face ceva în privința aceasta, nu doar se bate cu pumnii în piept că sprijină protecția animalelor, despre cei care merg prin păduri, prin munți și prin alte locuri cu aer curat și pline cu verdeață și ... gunoaie și adună resturile aruncate de cei care nu prea au primii șapte ani de acasă, despre cei care fac din PET-uri plute de navigat pe râuri, sau despre cei care au donat câteva picături din viața lor ca să salveze viața altora.
Acestea sunt "știrile senzaționale" pe care trebuie să le auzim și de care ar trebui să ne lăsăm impresionați și, de ce nu, inspirați. Dacă v-am trezit interesul cu rândurile de mai sus, atunci Clubul Oamenilor Buni - OmBun.org vă urează "Bine ați venit"!
Eniko Gall, psiholog Asociația ALEG, asociație care lucrează cu tinerii împotriva discriminării de gen și oferă consiliere victimelor violenței domestice: "Este o idee binevenită acest site. Sunt sigură că foarte mulți oameni, nu doar organizații, fac fapte bune".
Tudor Popa, membru OmBun.org, activist comunitar care își prezintă ideile și acțiunile pe blogul cemerita.blogspot.com: "M-am bucurat când am descoperit site-ul Ombun.org pentru că vrea să adune la un loc și să promoveze toate acțiunile umanitare, civice, ecologiste etc, indiferent de genul lor".
Claudia Popa, președinte Asociația Colors, a cărei misiune este să dezvolte indivizii și comunitățile, din care fac parte pentru a face față provocărilor vieții actuale. Asociația Colors este co-organizator al Galei pentru Supervoluntari Sibiu: "Foarte frumoasă ideea de a grupa laolaltă cât mai multe activități ale oamenilor buni. Oameni care nu numai că fac voluntariat, respectă mediul în care trăiesc și sunt implicați civic, dar știu să își găsească timp și pentru ei înșiși. Sper să crească această comunitate cât Făt Frumos în 7 zile".
Șerban Radu, liderul local Cercetașii României: "Mă întreb dacă s-a schimbat ceva în ultimul timp în noi și, printr-un miracol, am conștientizat faptul că una dintre puținele noastre șanse de a supraviețui psihic, este de a ne regăsi valorile, în care să reconstruim idealul în care (mai) credem. Clubul Oamenilor Buni va fi format dintr-o minoritate, tratată și privită ca atare, cu curiozitate și ... compasiune. Membrii clubului vor fi, probabil, puțini, dar Buni."
Călin Blaga |